Proiecte: Radu Șerban, 2025

Radu Șerban este un artist vizual activ atât în România, cât și pe scena internațională, cu un parcurs marcat de coerență, reflecție și explorare continuă a mijloacelor de expresie plastică. Este profesor universitar la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde predă din 1990. Este doctor în arte vizuale din 2006.

A urmat studiile de specialitate la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, secția pictură, și a beneficiat de burse de cercetare și rezidențe artistice în Italia, Spania și Canada. Între 1997 și 2002 a locuit în Toronto, unde a desfășurat o rezidență individuală și a activat ca membru al Visual Arts Ontario.

Este inițiatorul Simpozionului Internațional de Arte Vizuale „Arta în Grădină”, organizat anual la Grădina Botanică din Jibou, care a reunit de-a lungul timpului peste 100 de artiști din opt țări. În paralel, a realizat și coordonat proiecte curatoriale și publicații dedicate artei contemporane.

A organizat peste 30 de expoziții personale, dintre care amintim: „Interval”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2025); „Continuum”, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca (2020); „Ape și mângâieri”, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Mogoșoaia (2018); „Glissando”, Galeria Arcade 24, Bistrița (2016); „TransAparențe”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2010); „Urme”, Muzeul de Artă Cluj-Napoca (2006); „Objects from Within”, Teodora Art Gallery, Toronto (2002); „Desemne”, Galeria Pantheon, Cluj-Napoca (1996).

A participat, de asemenea, la numeroase expoziții de grup în țară și în străinătate, precum: „Reconfigurări 2024”, Muzeul de Artă Iași (2025); „Puls 21”, MNAC, București (2023); „De Facto”, Galeria BWA SOKÓŁ, Nowy Sącz, Polonia; (2023); „Embracing Dialogues”, Galeria DCS Contemporary, Karlsruhe, Germania (2021); „Paradisul pierdut”, Muzeul de Artă Contemporană Brukenthal, Sibiu (2019); „Salonul Centenarului Artelor Contemporane”, MNAR, București; (2018); „Objects from Within”, Teodora Art Gallery, Toronto (2002); Târgul Internațional de Artă Toronto (2002); Romanian Painting, De Boog Gallery, Olanda (1997).

De-a lungul carierei, a participat la peste 30 de simpozioane și tabere de creație. A fost distins cu premii importante, precum Premiul pentru pictură al Salonului Național (2016), Trofeul Excelenței acordat de Ministerul Culturii pentru activitatea sa curatorială (2014), Premiul pentru Tineret al UAP România (1993).

Lucrări în colecții naționale de artă, precum: MNAC București, Muzeul de Artă Cluj-Napoca, Muzeul de Artă Iași, Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi, Banca Transilvania Cluj-Napoca și Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj; Lucrări în colecții private din: Canada, Italia, Marea Britanie, SUA, Elveția, Austria și Olanda. 

www.raduserban.ro

Catalog care însoțește expoziția „Interval” a artistului Radu Șerban, organizată la Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în perioada 25 iunie - 20 iulie 2025, face parte din proiectul „Radu Șerban. 65/45”, susținut de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, precum și de Primăria și Consiliul Local Jibou.
Proiectul este coordonat de Asociația Culturală Continuum.

Imagini de la vernisajul expoziției

Imagini din expoziție

Catalogul „Radu Șerban. Interval”, editura Caiete Sivane, Zalău, 106 de pagini, cu o introducere de Horea Avram, critic de artă.

Link versiune digitală ANYFLIP

Despre interval

Pentru a intra mai adânc în inventarul simbolic și meandrele vizuale ale expoziției „Interval” de Radu Şerban, e nevoie de câteva cuvinte cheie care să ghideze căutările. Le furnizează chiar artistul: trecerea, conexiunea între ceva și altceva, timp suspendat, realitate/sugestie - interioritate… Ideea intervalului nu e o chestiune simplă: filosofi, esteți și gânditori de toate extracțiile i-au iscodit potențialul și i-au recitat refrenul, dar cam toți au căzut de acord că acesta desemnează spațiul diferenței dintre entități sau concepte, înțeles nu ca o simplă absență, ci ca o relație dinamică ce face posibilă alteritatea, devenirea și interpretarea. Adică, tot pe acolo pe unde artistul însuși își definea reperele „Intervalului”. 

Expoziția de acum explorează tocmai acest spațiu intermediar, acel moment de provizorie așteptare, adică natura efemeră și multidimensională a tranziției – locul dintre evenimente, stări sau experiențe. O retragere din fluxul informațional și comunicațional cotidian, un intermezzo de introspecție și tăcere, de anticipare sau transformare; altfel spus, o oprire deliberată, un spațiu de contemplare în care granițele dintre real și imaginar, trecut și viitor, individual și colectiv 

devin fluide.

Şi astfel, vrând-nevrând, ne vine în minte faimoasa expresie a lui Heraclit, panta rhei, totul curge. Prin asta, gânditorul subliniază unitatea contrariilor în acest proces al trecerii, sugerând că intervalul nu este doar o separare, ci o conexiune dinamică. 

Şi pentru alți filosofi, intervalul e teren de reflecție despre timp și curgere. Şi aici intră Heidegger cu ale sale considerații despre „ființare”. Adică, acea temporalitate ca un spațiu intermediar – între naștere și moarte, între autentic și inautentic, ca un moment al posibilității. Sau, în hățișurile gândirii lui Derrida, intervalul văzut ca „différance”, ceva ce nu e imediat prezent, ci care implică atât diferența, cât și amânarea, care devine loc al ambiguității 

și al suspendării între semnificații. 

Această buclă referențială printre câteva poziționări filosofice nu se datorează vreunei cochetării intelectuale, ci are rolul de a oferi câteva (printre multe altele posibile) cadre conceptuale expoziției lui Radu Şerban. O operațiune utilă, câtă vreme cheia de lectură a temelor propuse de artist – treceri, porți, roata timpului, tăcere și între țeseri, reflectate chiar în titlurile unora dintre ciclurile sale de lucrări – poate fi dată chiar de sofisticatele considerații despre interval ale acestor gânditori, dar și de bagajul amplu și stratificat al simbolisticii universale.

De exemplu, în „Arheologia unei treceri. Poarta ...”, artistul apelează la simbolul universal al porții ca element al trecerii dintr-un tărâm în altul, fie el fizic, spiritual sau metafizic. Dar pentru artist, aceasta este o poartă mai mult ca o metaforă vizuală, căci e abia sugerată prin verticale (și, uneori, diagonale) care trimit la structura de șipci a unei porți din lemn prin care privirea se strecoară cu greu, filtrată de jocul vibrat dintre material și imaterial, dintre prim-planul întunecat (lumesc) și planul îndepărtat, scăldat în lumini pastelate (de „dincolo”). Seria „Roata timpului” – titlu care primește, în cazul fiecărei lucrări, un subtitlu sugestiv – are o adâncă valoare spirituală, căci reia simbolul creștin al roții cu opt spițe, o geometrie simplă, zgâriată în suprafața pictată, precum anticele sgraffito-uri, sugerând fluxul, ciclurile vieții și (ca atare) renașterea spirituală. Seria „Tăcerea lucrurilor simple” vorbește într-un vocabular minimal(ist), subtil, despre tăcere ca interval, ca moment de respiro, de așteptare sau introspecție, dedicat efemerului și unui cotidian sacralizat. „Gânduri între țeseri” este o suită de lucrări despre urzeală, înțeleasă atât ca act de muncă tăcută, repetitivă în sfera textilelor, dar și ca tainic aranjament, ca un mod subiectiv de a construi sensul din lucruri aparent mărunte.

Apoi, găsim teme din lumea naturală – o adevărată declarație de strategie artistică ce leagă tradiția peisagistică de postumanismul lumii de azi, ambele mizând pe descentrarea omului și focalizarea pe „status naturalis”, acea condiție a omului dinainte de formarea societății: „Aproape departe”, „Vibrația naturii”, „TopoGraphies”, „Florilegium”, „Misterele grădinii”. Acestea reprezintă intervalul dintre noi și lume, dintre artificialul locuirii noastre și natura de dincolo de noi. Dar e și moment de suspendare temporară a programului, a ocupării timpului nostru cu cele cotidiene, reflectat în lucrări de o mare sensibilitate plastică, redate în suprafețe ample circulare, sau câmpuri cromatice cu transparențe și seve colorate.

Arta lui Radu Şerban a oscilat de-a lungul anilor între repere abstracte, chiar de factură spiritualistă la un moment dat, și un figurativ cu atribute neoexpresioniste, artistul neîmbrățișând exclusiv niciuna dintre aceste opțiuni. Şi prin această dublă opțiune, arta lui Radu Şerban poate fi înțeleasă – tocmai datorită căutărilor și explorărilor, încărcărilor și descărcărilor simbolice – ca un act, ca o expresie a intervalului. De astă dată, Radu Şerban rămâne mai degrabă în sfera abstractului, sau, mai bine zis, a unui aproape-abstract, o lume în care reperele obiectuale, texturile și lucrurile din jur sunt vag formulate, lăsând loc unor exerciții vizuale de o mare subtilitate și profunzime vizuală, unde straturile de culoare par imponderabile, contaminându-se benefic reciproc, proces la care contribuie tonurile blânde, aerisite, echilibrate intuitiv. O pictură ce nu impune o narațiune, ce nu povestește, ci, mai degrabă, tace semnificativ, fluid, vibrat despre lucruri și noi și tot ce se află în intervalul dintre ele. 

Horea Avram,

critic de artă

2025: Post-scriptum de etapă

Interval nu este doar titlul acestei expoziții, ci și o metaforă a unei stări interioare – un spațiu de reflecție, o suspendare temporară între ceea ce a fost și ceea ce se întrevede. Este și un moment de a privi înapoi, cu nostalgie, luciditate și gratitudine. În viața unui artist există praguri tăcute, uneori marcate de vârstă, alteori doar de conștiința unei acumulări – a timpului, a lucrului, a urmelor lăsate. Pentru mine, aceste urme sunt lucrările în sine: fragmente vizibile ale unei treceri umane, ale unui parcurs care își caută mereu echilibrul între interior și exterior, între formă și sens.

După expoziția „Continuum” (2020), am simțit nevoia unei reconfigurări a raportului dintre idee, materie și imagine. Acest nou corpus de lucrări adună rezultatele unor experimente de atelier, desfășurate pe parcursul ultimilor ani, în care am testat noi relații între gest și sens, între memorie și prezent, între structuri vizuale și vibrații poetice. Fiecare ciclu a pornit de la o intuiție, de la un fragment concret – o imagine din realitate, o textură, o stare – care au fost apoi distilate, trecute prin filtrul unei expresii asumate.

În „Arheologia unei treceri”, poarta țărănească devine obiect-limită, un reper al graniței și al transformării. M-a interesat nu doar forma sa, ci potențialul de a genera o meditație vizuală despre interstiții – despre acel „între” care ne definește trecerile cotidiene și existențiale. Din punct de vedere compozițional, am mizat pe ritmul verticalelor scândurilor, asociate cu diagonalele care le fixează – o tensiune între stabilitate și direcție, între închidere și deschidere. Poarta este privită totodată ca un filtru vizual: ea delimitează, dar și permite percepția fragmentară a ceea ce este „dincoace” și „dincolo” de grilaj. Spațiile libere dintre scânduri devin ferestre spre un dincolo vizual și simbolic, activând întrebări despre interiorul invizibil și exteriorul revelat.

„Roata timpului” este o serie care își are originea într-un detaliu de basorelief din lemn, sculptat pe poarta mătușii mele din Aluniș/Sălaj, un motiv ancestral transformat aici într-un nucleu de reflecție vizuală asupra trecerii timpului. Lucrările explorează simultan trei registre: cromatic, gestual și simbolic. Din punct de vedere cromatic, fiecare piesă propune o atmosferă distinctă, evocând stări interioare sau momente ale zilei: dimineața, amurgul, tăcerea, focul mocnit, surdina, abisul. Aceste variații nu sunt simple exerciții estetice, ci modalități de a traduce pictural vibrațiile subtile ale unei experiențe subiective a timpului.

Gestul pictural, pe de o parte liber, pe de o alta controlat, devine o scriitură a efemerului, marcând oscilațiile și suspendările care definesc percepția trecerii.

Dimensiunea simbolică este accentuată prin inserarea unui semn grafic central, constant în fiecare lucrare: cele patru diagonale ale cercului. Această structură geometrică trimite la vechi sisteme de organizare a spațiului, la logica punctelor cardinale, ca repere ale totalității și echilibrului spațial, dar și la  simbolismul Christogramei. Cercul, traversat de diagonale, devine astfel un arhetip al ciclicității și al tensiunii dintre fixare și mișcare, dintre permanență și transformare. În ansamblul său, seria Roata timpului propune o cartografiere picturală a unor fragmente de timp interior, în care elementele vizuale, gestul și simbolul se întâlnesc într-o reflecție poetică asupra devenirii.

În „Tăcerea lucrurilor simple” m-am apropiat de materialitatea lemnului – nu ca materie brută, ci ca purtător de sensuri culturale și spirituale. Inspirat de pereții și structurile bisericilor de lemn din Sălaj, am căutat să traduc în imagine acea formă de liniște densă, de tăcere încărcată de sens, care intensifică prezența și clipa, memoria și spiritul locului.

În aceste lucrări am introdus elemente simbolice esențiale: frânghia sculptată – motiv recurent care încinge bisericile, sugerând continuitate, legătură și protecție – dar și ferestrele-fragment, care pot fi citite ca interfețe între sacru și profan, între spațiul interior tăcut și lumea din afară. Aceste detalii arhitecturale devin puncte de tensiune vizuală și semantică, între opacitate și transparență, între retragere și comunicare.

În „Gânduri între țeseri”, am pornit de la sugestia vizuală a țesăturilor tradiționale, a preșurilor realizate din fâșii de material, purtătoare de memorie domestică. M-a interesat nu doar aspectul lor decorativ, ci mai ales tensiunea dintre ordinea ritmică a țeserii și fragilitatea materialului refolosit. În această interacțiune, gestul pictural urmează fluxul liniilor, dar introduce și întreruperi, suprapuneri, goluri, sugerând gândurile care traversează fluxul vieții cotidiene, întrepătrunderea între continuitate și discontinuitate, între stabilitate și vulnerabilitate. Țesătura devine astfel un spațiu metaforic, în care materia vizuală și memoria afectivă se împletesc subtil.

Seria „Florilegium” este o explorare a formei florale, nu într-un sens botanic, descriptiv, ci ca simbol al efemerului, al renașterii și al diversității. Florile devin aici pretexte pentru variații cromatice, compoziționale și gestuale, în care fiecare imagine propune un mic univers închis în sine, asemenea unor fragmente de grădină imaginată. În „Florilegium”, ciclul anotimpurilor se transformă într-o meditație despre curgerea vieții. Primăvara, Toamna, Iarna și Timpul nu desemnează doar fenomene naturale, ci stări de spirit, configurații interioare în care natura și omul se reflectă reciproc.

Seria „Vibrația naturii” continuă o direcție de cercetare prezentă și în etapele anterioare ale parcursului meu artistic, centrată pe modul în care natura este percepută și transpusă în termeni plastici. Nu m-a interesat reprezentarea naturalistă a peisajului, ci mai degrabă surprinderea vibrațiilor subtile, a energiilor interioare care animă materia vie. Gestul pictural urmărește aceste pulsații, iar cromatica sugerează respirația discretă a naturii: de la jocurile apei la freamătul vegetal, de la dialogul luminii cu umbra la ritmurile secrete ale creșterii și transformării. Fiecare lucrare devine astfel o notare sensibilă a unei prezențe vii, aflate într-o permanentă metamorfoză.

În fine, „TopoGrafiile” reprezintă o investigație a urmei și a timpului în dimensiunea lor procesuală. Realizate prin frotaj cu cărbune de bocșe pe hârtie, aceste lucrări înregistrează un altfel de interval – nu unul conceptual sau metaforic, ci unul concret, care ține de durată, ritm, repetiție. Fiecare lucrare a fost realizată într-o anumită zi, iar data este înscrisă vizibil, subliniind caracterul ciclic și meditativ al gestului artistic. Este o formă de cartografiere afectivă, în care timpul devine materie vizibilă, sedimentată în urma relației directe dintre suprafață și gest.

Toate aceste cicluri reflectă o preocupare constantă pentru coerența viziunii și a expresiei vizuale. Mai presus de simpla diversitate formală, ceea ce le leagă este o fidelitate față de un mod personal de a privi 

și a construi imaginea – o amprentă stilistică recognoscibilă, care s-a consolidat în timp fără să devină rigidă. De altfel, multe dintre aceste cicluri nu sunt încheiate: unele se află abia la începutul parcursului lor și vor continua să se dezvolte în anii următori, ca extensii firești ale unor direcții deschise deja în atelier. 

Dacă există o trăsătură comună, ea se regăsește poate în această continuitate a căutării și în încrederea acordată procesului de lucru ca spațiu de reflecție și descoperire. Interval devine, astfel, o măsurare a trecerii – nu prin cifre sau aniversări, ci prin straturile vizibile ale căutării, sedimentate în fragmentele de imagine lăsate în urmă.

Radu Șerban,

iunie 2025

Partener I (cofinanțare): Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca; 

Partener II (cofinanțare): Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj; 

Partener III: Editura Caiete Silvane, Zalău, România